10 ani de brand, curaj și începuturi noi

10 ani de brand, curaj și începuturi noi

În 2015 am trăit ceea ce astăzi numesc momentul zero — clipa în care, fără să îmi dau seama atunci, a început povestea Lady Cozac. Lucram deja de trei ani la acest brand, care a început cu invitații de nuntă, dar simțeam că nu îi găsesc direcția. Am lucrat ca jurnalist, apoi consilier de imagine și comunicare, iar proiectul cu invitații, oricât de drag îmi era, nu îmi aducea senzația de sens de care aveam nevoie. Asta până a încolțit în mintea mea ideea de a crea o agendă de nuntă. Au fost multe încercări, schițe, prototipuri. Am învățat indesign ca să o îi pot da viață. La acel moment a fost primul planner de nuntă din România.

L-am făcut, la propriu, cu al doilea băiețel în brațe, printre somnuri haotice și un program care părea imposibil de organizat. Dar acel planner a aprins în mine ideea că pot construi ceva mai mare decât un produs: un univers de organizare, o lume cu ritualuri, cu structură, cu sens.

Dar produsul nu a fost validat de la început

În februarie 2016, am mers la un târg mare de nunți. Erau peste 10.000 de oameni acolo. Aveam 1000 de exemplare ale plannerului și credeam cu toată inima că se vor vinde imediat.

Am vândut… 20.

A fost o lovitură puternică. M-am tot frământat încercând să înțeleg unde am greșit, dar am realizat că nu e vorba de nicio greșeală. E un produs nou pe piața din România și trebuie să am răbdare să crească. De la ediție la ediție, plannerul de nuntă a trecut prin cele mai multe transformări dintre toate produsele mele. Privind înapoi, îmi dau seama că nu plannerul evolua — eu o făceam.

 

Un brand nu se naște dintr-un singur produs. Se naște dintr-o misiune

În 2018 am început să creez plannerul de sarcină din dorința de veni pe piață cu un produs care să vorbească despre modul în care se naște în România. Citisem multe cărți cu sfaturi din alte țări cu tehnici și situații care nu se aplicau la fel și la noi. Și când oricum hormonii sunt brambura, astfel de lucruri nu te ajută. Am vrut un produs care să te susțină blând pe acest drum. Când mă uit în urmă îmi dau seama ca am simțit procesul de creație a acestui planner exact ca pe un "travaliu": șase luni de studiu, analiză, conversații cu medici și mame, structură întoarsă și reîntoarsă până am simțit că se așează într-o formă completă. A fost proiectul care m-a obligat să cresc ca designer, ca om și ca profesionist.

Apoi au venit alte produse:

  • plannerul pentru profesori
  • colecțiile pentru organizare zilnică
  • bullet journale
  • plannerul de obiceiuri sănătoase

Cu fiecare produs simțeam că mă apropii de adevărata direcție: organizare cu sens, claritate, ritmuri care ne susțin, obiceiuri care ne duc mai departe.

 

Ani în care nu am avut curajul să spun că sunt designer

Deși peste 20.000 de plannere ajunseseră deja în mâinile oamenilor, ani întregi nu am avut curajul să mă prezint ca designer. Îmi spuneam că „nu sunt încă suficient de bună”, că „alții sunt mai experimentați”.

La fel se întâmpla și cu jurnalismul, deși profesasem 5 ani în televiziuni mari la nivel național, nu îndrăzneam să spun că am fost jurnalist. Era ca și cum 5 ani nu am însemnat nimic pe lângă rezultatele colegilor mei care aveau cariere solide.

Abia când am acceptat că sunt ca formare jurnalist - e o realitate nu o impostură, că sunt designer grafic și de produs - cu zeci de mii de produse vândute, am putut, în sfărșit, să îmi dau voie să înfloresc. Să îmi înțeleg complet drumul și direcția.

Adevărul este că niciun brand, nicio idee și nicio viziune nu va depăși vreodată limitele pe care i le pui chiar tu. Atât cât crezi tu că poți, atât va crește și ea.

Wonderstore și decizia dificilă de a o lua de la capăt pe cont propriu

Timp de nouă ani, am construit produse în echipă și le-am integrat într-un proiect mai mare: Wonderstore, un magazin de cadouri în care am pus tare mult suflet. A fost o experiență intensă și importantă, care m-a ajutat să mă formez pe drumul antreprenoriatului, dar la un moment dat am înțeles că pentru ca Lady Cozac să crească, trebuie să fac o schimbare. Și nu una ușoară.

Acum trei ani, am luat una dintre cele mai grele decizii: să ies dintr-un business construit de la zero, dar în echipă și să continui pe drumul meu, de una singură.
Fără echipă în spate.
Fără siguranța unei structuri care să mă susțină.
Fără să știu cum va arăta ziua de mâine.

Au fost ani de redefinire, de reconstrucție, de teamă în care mi-am căutat direcția și mesajul.

Astăzi știu: brandul meu este despre curaj — curajul de a începe, de a continua și când nu vezi încă pasul următor, de a te arăta, de a învăța și de a pune ordine în gânduri și în viață.

2025: anul în care ia naștere prima colecție de papetărie de brand din România

Am încheiat anul 2024 făcând un pas foarte important - prima lansare a unui planner creat. Lucram la plannerul de obiceiuri sănătoase, visam la o lansare, dar nu îndrăzneam să o pregătesc. Asta până a apărut în viața mea, Ana, partenera mea de la Casa CuMinte, care a făcut ca totul să se întâmple mult mai repede decât aș fi sperat. A crezut în mine și m-a susținut, iar datorită ei am avut curajul să fac această lansare. 

Un lucru cu adevărat bun are efect de domino în viețile noastre. Ne dă putere și ne face să vedem mai departe, cu mai multă claritate. Așa am îndrăznit să sper că voi reuși în 2025 să dau viață universului de organizare la care speram.

Lunile treceau și acest proiect mare și de suflet nu se așeza. În octombrie am făcut pace cu mine și am stabilit că va fi proiectul anului viitor. Asta până când viața nu mi-a scos-o în cale pe Corina de la digital-print.ro Omul care m-a ajutat să realizez acest vis într-un timp record - 3 săptămâni. M-a privit cu încredere. M-a văzut și a știut că pot să fac asta. Așa că nu mi-a rămas decât să-mi dovedesc mie că pot.

Așa a apărut  prima colecție de papetărie de brand din România - un univers complet de organizare: plannere anuale, zilnice și săptămânale, jurnale, agende pe care ți le creezi singură, cartonașe cu provocări, calendare, pixuri, creioane, căni, sacoșe, lumânări.

Totul creat într-un singur limbaj vizual.
Cu o singură estetică.
Cu o singură filosofie: claritate, sens, ritualuri care susțin visurile.

A fost cel mai intens val creativ din toată viața mea. Parcă aveam totul pregătit în mine de ani de zile și acum trebuia doar să îl las să curgă.

Rezultatul:
LC@10 — o colecție aniversară, un pop-up store, o săptămână de evenimente, un moment care marchează o nouă eră pentru brand.

Ce urmează

Pentru prima dată, simt că Lady Cozac este exact acolo unde trebuie să fie:
cu o viziune clară, cu un limbaj vizual matur, cu un univers complet de organizare, cu o mic trib care nu doar folosește produsele, ci crede în ele.

Această poveste nu este doar despre papetărie de brand.
Este despre:

  • curajul de a începe
  • disciplina de a continua
  • răbdarea de a crește
  • identitatea care se conturează în timp
  • puterea ritualurilor zilnice
  • magia micilor detalii

Acești 10 ani m-au învățat că visurile cresc pe hârtie, dar se împlinesc prin oameni, prin perseverență și prin claritate. Mai ales atunci când nu mai forțezi proiecte, parteneriate, relații. Când lași lucrurile să se desfășoare cu încrederea că ai făcut tot ce ținea de tine, universul își face negreșit magia.

Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că faci parte din această poveste.

Și îți mulțumesc.

Înapoi la blog