




5 întâlniri de grup + o sesiune privată = un sistem funcțional de obiceiuri care lucrează pentru tine, nu împotriva ta
Nu ai nevoie de mai multă voință. Ai nevoie de un sistem de obiceiuri care să lucreze pentru tine. Imaginează-ți o viață în care rutina ta zilnică nu te obosește, ci îți dă energie și te apropie, firesc, de visurile tale. Acesta este rezultatul pe care îl construim împreună în masterclass.

De câte ori ai început un obicei bun, dar l-ai abandonat după câteva zile?
Adevărul este că nu e vina ta — fără un sistem potrivit, chiar și cele mai bune intenții se sting.
Vestea bună e că obiceiurile se pot antrena și transforma într-un sistem care lucrează pentru tine.
Bazat pe studii din știința comportamentului și neuroștiință, acest program te ajută să alegi obiceiurile care au puterea de a te duce mai aproape de obiectivele tale. Apoi, pentru aceste obiceiuri vom crea o hartă clară, cu pași concreți, care să le transforme în rutine stabile și eficiente.
Beneficii & costuri
-
Ce obții dacă participi:
- Claritate asupra obiceiurilor actuale – ce te ajută, ce te sabotează.
- Un plan personalizat de implementare și urmărire a progresului.
- Tehnici simple din neuroștiință și psihologia comportamentală pentru a construi obiceiuri stabile.
- Instrumente de menținere pentru atunci când motivația scade sau apar obstacole.
- Un spațiu de susținere (grup mic, interactiv) unde primești feedback și inspirație.
-
Ce te costă să nu participi:
- Pierzi ani de viață și sănătate – studiile arată că persoanele cu obiceiuri sănătoase trăiesc în medie cu 11 ani mai mult decât cele fără.
- Stres și epuizare mai mari – lipsa de rutină consumă mai multă voință și decizie → ceea ce duce la oboseală mentală și risc mai mare de burnout.
- Mai puține șanse de a-ți atinge obiectivele – 40–50% din acțiunile făcute zilnic sunt obiceiuri automate, iar dacă nu sunt aliniate cu obiectivele, jumătate din viața ta lucrează împotriva ta.

Ce mă recomandă?
Am creat instrumente de organizare pentru mii de oameni. Ca formare sunt jurnalist și fiind pasionată de formarea obiceiurilor și de organizare, am studiat sute de materiale. Tot ce am creat are o bază științifică. Astăzi, după 10 ani de brand am peste 20.000 de clienți.
Am lucrat direct cu peste 800 de persoane - de la copii și adolescenți până la adulți, i-am ghidat în ateliere despre obiceiurile potrivite. Am văzut cu ochii mei cum fiecare obicei poate fi un motor sau o frână.
Am crescut într-o familie unde somnul, mișcarea și mâncarea sănătoasă sunt valori clare, care m-au format încă din copilărie.
💌 Înscrie-te acum și descoperă Puterea obiceiurilor potrivite
Care este investiția financiară?
Preț standard: 2600 lei
Early bird: 2250 lei (până pe 7 octombrie 2025)
Reducere specială: –20% pentru a doua persoană adusă (plătiți câte 2080 lei fiecare)
Care este investiția de timp?
5 întâlniri lunare, fiecare cu durata de 2,5 ore.
O sesiune individuală - 1,5 ore.
Între întâlniri, vei avea exerciții scurte și aplicate (20–30 de minute pe săptămână) pentru a integra noile obiceiuri în viața ta.
Unde se desfășoară?
La Casa Cuminte – Str. Aviator Mircea Zorileanu, nr. 62A, sector 1, București
Când au loc întâlnirile?
Câte o zi de joi/lună, de la ora 18:30
23 octombrie
13 noiembrie
11 decembrie
15 ianuarie
12 februarie
Toate întâlnirile sunt lunare, pentru a-ți da timp să implementezi și să consolidezi fiecare obicei.
Instrumente de organizare
-
Rutina de dimineata - pagini printabile gratuite
Preț obișnuit 0,00 lei RONPreț obișnuitPreț unitar pe0,00 lei RONPreț redus 0,00 lei RON -
Plannerul obiceiurilor sănătoase DREAMplifier
Preț obișnuit 117,00 lei RONPreț obișnuitPreț unitar pe110,00 lei RONPreț redus 117,00 lei RON -
Planner A5 anual 365 Days - Plant Seeds
Preț obișnuit 110,00 lei RONPreț obișnuitPreț unitar pe110,00 lei RONPreț redus 110,00 lei RON -
SELF INVENTORY: Anul Meu – Reflecție, Analiză și Planuri
Preț obișnuit 52,00 lei RONPreț obișnuitPreț unitar pe64,00 lei RONPreț redus 52,00 lei RONReducere