Sfaturi pentru un început de săptămână în forță
Ziua de luni este adesea o provocare. După un weekend relaxant, ideea de a reveni la programul de lucru poate părea dificilă. Totuși, există câteva obiceiuri și strategii pe care le putem adopta pentru a începe săptămâna cu energie și entuziasm.
Cafeaua, ciocolata, băuturile energizante sunt printre primele care ne vin în minte când vine vorba de puțină energie în plus. Funcționează? Bineînțeles. Ne cresc brusc energia, dar la fel de brusc ne lasă și fără ea. Cel mai înțelept este să adoptăm obiceiuri care pot menține starea de energie cât mai mult timp. De reținut însă că obiceiurile au nevoie de timp și doar prin repetiție vor da rezultatele dorite.
10 obiceiuri sănătoase care ne cresc nivelul de energie
1. Planificarea de vineri pentru o săptămână reușită
Secretul unui început de săptămână energic începe de fapt cu planificarea de vineri. Alocă-ți câteva minute la sfârșitul săptămânii pentru a face un plan de acțiune pentru luni și restul săptămânii. Notează-ți obiectivele principale, sarcinile de prioritizat și orice întâlniri importante. Astfel, îți vei reduce stresul de luni dimineață, deoarece vei avea deja o idee clară despre ceea ce ai de făcut și nu vei începe săptămâna pe nepregătite.
2. Recuperarea somnului în weekend
Lipsa somnului acumulează oboseală, ceea ce poate să afecteze performanța. Weekendul este o perioadă ideală pentru a ne recupera și a acorda atenție somnului. Cercetările arată că o noapte bună de somn reduce stresul și îmbunătățește capacitatea de concentrare. Încearcă să te odihnești suficient sâmbătă și duminică, astfel încât să te trezești luni dimineață gata de acțiune.
3. Obiceiul simplu de a-mi face patul
Ce legătură are patul cu energia? Mai degrabă ne duce cu gândul la leneveală. S-ar putea să pară banal, dar să-ți faci patul dimineața poate să ofere un sentiment de organizare și de împlinire. Acest obicei simplu dă tonul pentru întreaga zi, ajutându-te să te simți mai disciplinat și mai pregătit. Este o primă mică victorie, care îți dă energie și încredere că poți duce la bun sfârșit alte sarcini.
4. Hidratarea face magie pentru energie
Specialiştii recomandă să bem cel puțin un pahar cu apă dimineaţa, după trezire. Acesta este momentul în care celulele creierului au nevoie de hidratarea. Apa echilibrează procesele chimice pentru a provoca un fel de „resetare mentală“.
Deshidratarea este cea care vine la pachet cu o stare de oboseală. De aceea, hidratarea ajută la menținerea unui nivel optim de energie și la îmbunătățirea concentrării.
5. Alimentația care susține energia
Cel mai rapid crește nivelul de energie dacă mâncăm ceva dulce, nu-i așa? De aceea suntem tentați ca atunci când energia scade să apelăm la ciocolată. Cercetările spun că nu e chiar atât de rău dacă alegem ciocolata neagră. Câteva pătrățele pot fi de ajutor.
Dar revenind la mâncare, uite trei reguli de bază:
- Multe fructe și legume - vitaminele și mineralele pe care le conțin pot reduce oboseala.
- Evită mesele bogate cu prea multă sare, zahăr sau grăsimi saturate. Alimentele bogate în calorii, cu foarte puțini nutrienți, scad energia. Mesele mai dese și bogate în nutrienți ne ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge pe parcursul zilei, ajutându-vă să vă simțiți mai alert și mai energici.
- Alimente bogate în fibre - fibrele fac ca alimentele să rămână în stomac mai mult timp, așa că ne simțim sătui mai mult timp decât o pot face cafeaua, batoanele sau băuturile energizante bogate.
6. Mișcarea pentru un start în forță
Nu trebuie să mergi la sală în fiecare dimineață, dar câteva minute de exerciții fizice îți vor pune în mișcare metabolismul și îți vor îmbunătăți dispoziția. Fie că alegi o plimbare în aer liber, câteva exerciții de stretching sau chiar yoga, mișcarea dimineața îți activează corpul și mintea, pregătindu-te pentru o nouă zi.
Organizația Mondială a sănătății ne recomandă să ne mișcăm 150 de minute pe săptămână, aproximativ 20 de minute/zi.
7. Cafeaua – prietenul de dimineață
Pentru mulți dintre noi, cafeaua este o parte importantă a rutinei de dimineață. Dacă îți place, savurează o ceașcă de cafea pentru a-ți spori nivelul de energie și claritatea mentală. Studiile ne recomandă însă să nu bem cafea imediat ce ne trezim. Să treacă între una și două ore până la prima ceașcă. De ce?
Cafea crește nivelul cortizolului, iar acesta este responsabil cu eliberarea glucozei - sursa primară de energie a organismului. Dar, imediat după trezire, nivelul de cortizol este cel mai crescut, și implicit produce un fluxul de glucoză care ne dă energia necesară pentru a începe dimineața.
Dacă bem cafea prea devreme corpul se va adapta și va produce mai puțin cortizol și implicit mai puțină energie. De aici recomandarea intervalului de cel puțin oră.
De reținut este și că nu trebuie să bem prea multă cafea. Nu sunt recomandate mai mult de două pe zi, iar a doua nu mai târziu de ora 15. Și băute cu apă lângă :)
8. Rutina - aliatul care ne ajută la economisirea energiei
Creierul nostru este cel mai mare consumator de energie din corp. O parte din energia lui este consumată de procesul decizional. Cercetările arată că luăm peste 20.000 de decizii pe zi. De aceea, rutina ne poate ajuta să economisim energie, deoarece acționăm pe pilot automat pentru unele sarcini, eliberându-ne mintea pentru deciziile mai importante. Stabilirea unei rutine bine structurate pentru dimineața de luni poate face minuni pentru nivelul nostru de energie.
9. Interacțiunea cu persoane pe care nu le cunoaștem
Asta pare chiar anapoda. Avem impresia că dacă stăm ascunși o să ne simțim mai bine. De aceea avem mereu căștile în urechi, nasul în telefon. Dar studiile au demonstrat altceva. Interacțiunea cu o persoană la semafor, la coadă în supermarket, la cafenea poate face minuni. Ne crește nivelul de energie fără să ne dăm seama. Asta pentru că micile amabilități și gesturi de bună voință ne dau o stare de bine, care vin la pachet cu creșterea nivelului de energie.
10. Recompensa de la final de zi
Pentru a-ți păstra motivația de-a lungul zilei, stabilește-ți o mică recompensă pentru finalul acesteia. Poate fi un moment de relaxare cu o carte bună, o întâlnire cu prietenii sau o activitate care îți face plăcere. O astfel de recompensă te poate ajuta să rămâi motivat și să privești ziua de luni ca pe un început pozitiv al săptămânii.
Concluzie
Ziua de luni nu trebuie să fie o povară. Cu puțină pregătire și o rutină bine stabilită, putem transforma această zi într-un start plin de energie și entuziasm pentru săptămâna ce urmează. Planificarea de vineri, recuperarea somnului, mișcarea, alimentația echilibrată și micile recompense pot face diferența și ne pot ajuta să începem săptămâna cu zâmbetul pe buze.
SURSE:
https://www.healthline.com/nutrition/drinking-water-in-the-morning
https://www.healthline.com/health/food-nutrition/foods-that-beat-fatigue